Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.
N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi. Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă.
Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.
În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale.
A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.
Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre.
Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun?
În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.
Sfarsit
No comments:
Post a Comment